Proteste la Budapesta: „Ne-am săturat!”

Proteste la Budapesta: Ne-am săturat!
Publicat: 10/03/2013, 20:08
Actualizat: 21/03/2019, 13:27

Mii de protestatari s-au adunat, sâmbătă, în centrul Budapestei pentru a milita împotriva unor noi modificări ale Constituției. Maghiarii se tem că schimbările din legea fundamentală ar putea să le încalce drepturile, informează Reuters.

În cursul săptămânii, mai mulți oficiali ai Uniunii Europene și ai Statelor Unite ale Americii s-au arătat, la rândul lor, îngrijorați de schimbările pe care le pregătește puterea de la Budapesta.

Premierul Viktor Orban și-a folosit majoritatea în Parlament pentru a aproba legi despre care criticii spun că s-ar afla la limita încălcării libertăților cetățenilor.

Votul final asupra modificărilor constituționale se va da luni. În urma lui, ar putea apărea o serie de reglementări restrictive în ceea ce privește educația superioară din Ungaria, dar și referitor la legea electorală și cea a familiei.

„Ne-am săturat!”, a declarat Luca Cseh, în vârstă de 17 ani, adăugând că schimbările îi vor limita posibilitățile de a urma cursurile unei universități, având în vedere că bursele vor fi obținute doar de către studenții care vor rămâne să lucreze în Ungaria după absolvirea studiilor. „Ei (guvernanții, n.red.) îi oprimă pe studenți, dar și pe cei fără adăpost și pe homosexuali”, a mai explicat tânăra, citată de presa internațională.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună